Scopul instalării unui sistem fotovoltaic este producția de energie electrică. Atunci este firească întrebarea: „Câtă energie va produce sistemul meu fotovoltaic?”

Răspunsul la această întrebare nu ar fi însă complet, dacă nu ar răspunde și la întrebarea „Când va produce energie sistemul meu fotovoltaic?”

Factorii care influențează producția de energie

Energia electrică este efectul expunerii panourilor fotovoltaice la radiația solară care este altceva decât caldura răspândită de soare. De aceea energia electrică produsă depinde de condițiile de mediu și de eficiența sistemului, dar în principal de următoarele:

  • Anotimp: cu cât ziua este mai lungă, cu atât se va produce mai multă energie în acea perioadă
  • Latitudine: razele soarelui trebuie sa cadă cât mai perpendicular pe panouri. Pe măsură ce ne depărtăm de ecuator va trebui sa înclinăm panourile în poziția optimă care în România este, în jur de 40 grade. De aceea acoperișurile cu înclinație mică sunt mai puțin eficiente.
  • Condițiile meteo: zonele cu perioade însorite mai lungi au producții mai mari, iar zonele cu ninsori mai abundente vor avea producții mai mici.
  • Calitatea aerului: în zonele unde aerul conține diferite microparticule, panourile se acoperă cu un strat foarte subțire de praf care reduce eficiența panourilor.
  • Umbririle: trebuie urmărit ca panourile să nu fie umbrite de alte clădiri, vegetație, hornuri, catarge etc. Aceste umbriri pot afecta atât de mult producția încât instalarea sistemului să nu se mai justifice. Ar trebui urmărit ca măcar în perioada din mijlocul zilei, când se produce ce mai mare cantitate de energie, panourile să nu aibă nicio umbrire.
  • Orientarea panourilor este ideală în România pe direcția SSE. Cu cât ne rotim mai mult din această poziție de producție maximă, vom avea pierderi.
  • Caracteristicile panourilor: caracteristica principală a panourilor este eficiența care pentru panourile de calitate se află acum în intervalul 20,5-21,7 și care ne arată ce procentaj din energia captată este convertit în energie electrică. Cu cât această valoare este mai mare, cu atât mai multă energie se va produce.
    Eficiența panourilor depinde si de alțe caracteristici tehnice cum ar fi:

    • producția în condiții de temperaturi foarte ridicate;
    • păstrarea în timp a eficienței (în 20 ani panourile ajung spre 80% din capacitate);
    • rezistența la eforturile mecanice.
  • Caracteristicile invertorului: este important ca invertorul să aibă un randament cât mai mare, adică să convertească curentul continuu furnizat de panouri în curent alternativ pentru consum cu pierderi cât mai mici.
  • Optimizarea sistemului: proiectarea sistemului trebuie făcută în așa fel încât modelul de panouri, modul lor de grupare și invertorului ales sa obțină maximul de energie. Există o serie de parametrii ai panourilor și ai invertoarelor care dacă nu sunt bine evaluate pot duce la o funcționare proastă, chiar dacă s-au folosit componente de cea mai bună calitate luate individual.

!! Pierderile de producție în aceste situații pot fi considerabile.

  • Fiabilitatea sistemului: în mod firesc, sistemele produc energie atunci când toate componentele funcționează perfect. Orice defecțiune care apare, ca urmare a defectării echipamentelor sau a unei manopere de instalare executate neconform, duce la timpi de nefuncționare care înseamnă producție nerealizată.

Aș spune ca aceștia sunt factorii cei mai importanți care ne vor afecta producția de energie. Ca să avem si un exemplu în cifre iată mai jos câteva sisteme cu producțiile lor anuale:

Putere instalatăProducție anuală
8,1 kW9586 kWh
11,34 kW13477 kWh
23,49 kW28600 kWh
450,7 kW542442 kWh

Putem spune ca o concluzie că pentru un sistem instalat corect, pe teritoriul României, daca voi înmulții cu 1200 puterea instalată în kW, voi obține cantitatea de energie anuală în kWh.
Când va produce energie sistemul fotovoltaic?
Producția fiind rezultatul radiației solare, producția urmează două cicluri:

  • zi-noapte
  • iarnă-vară

Vom produce energie ziua și este un avantaj mare ca în aceeași perioadă să avem și consumul energiei. În cazul în care consumul de energie din locație este preponderent după apusul soarelui, soluția este de a instala baterii de stocare a energiei electrice.

Cât produce un sistem fotovoltaic?

Datorită acestor diferențe de producție trebuie evaluat care este consumul nostru în fiecare dintre aceste perioade și să căutăm sistemul cu producția potrivită pentru nevoile locuinței mele sau spațiului unde îmi doresc să instalez sistemul fotovoltaic. Dacă în anumite perioade produc mai mult decât consum, voi livra în rețeaua națională acest surplus și voi fi afectat de incertitudinea modului de recuperare a energiei livrate. Dacă în anumite perioade produc mult mai puțin decât consum, voi avea un sistem subdimensionat pentru acea perioadă.

Concluzie

Având în vedere toate cele de mai sus putem înțelege care este producția anuală a unui sistem fotovoltaic în funcție de puterea acestuia și de caracteristicile de montaj, dar și câtă energie produce sistemul în diferite momente. Înțelegând detaliile producției, vom putea înțelege cum ne na folosi acest sistem si ne vom putea dimensiona sistemul potrivit de la care vom obține exact ceea ce ne așteptat.

Neînțelegerea acestor lucruri ne poate pune în situația de a regreta instalarea panourilor fotovoltaice după o perioadă de timp, în principal datorită faptului că ne-am imaginat lucrurile diferite față de realitate. Detaliile contează și dacă vom ține cont de ele vom face investiții profitabile care ne vor aduce satisfacție.

Dacă îți dorești să afli câtă energie și când va produce sistemul tău fotovoltaic, te invităm să iei legătura cu expertul nostru în energie, Cătălin Stanciu, Managing Partner Silkat Electric Grup, la adresa: catalin.stanciu@silkat.ro